SPERANTÃ Existã mii de suflete, pentru care copilãria nu e deloc asa frumoasã, precum o creioneazã artistii, de pildã, în lucrãrile lor pline de culoare si de voiosie. Diana este doar unul dintre ei! O fetitã de 13 ani din Husi, cuminte, cu zâmbet cald, dar care nu îsi mai aminteste când a fost ultima zi fericitã din viata sa! Mare noroc are însã cu Cici, bunul sãu prieten, un cãtel negru ca tãciunele, care nicio clipã, în ultimii ani, nu a lãsat-o singurã. Diana ar vrea si ea câteva rechizite scolare, o hãinutã mai bunã sau ca televizorul cel vechi sã se repare într-o zi, dar stie cã tatãl sãu, cel care o are în grijã, abia dacã poate sã îi asigure mâncarea de pe o zi pe alta. Pe Mos Crãciun îl mai asteaptã încã, desi el n-a mai trecut de multã vreme pe la ea. I-o fi pierdut adresa, dacã s-a tot mutat din loc în loc, în ultimii ani. Acum stã într-o cãmãrutã datã de Primãria Husi, undeva, într-o locuintã socialã, pe lângã Podul lui Ralea. Iar dacã cineva îl întâlneste anul acesta pe Mosul cel Bun, sã îi spunã cã Diana si Cici, doi buni prieteni care cred în el, îl asteptã cuminti, ca întotdeauna!
Zâmbetul Dianei este cel care vorbeste despre ea, mai mult decât toate cuvintele din lume! Ea singurã spune cã este un copil…necãjit! Pãrintii s-au despãrtit demult, iar ea a rãmas cu tata. Acesta munceste pe unde apucã si se îngrijeste de ea atât cât poate. Spune cã îi merge greu în ultima perioadã, deoarece iarna agentii economici nu primesc sezonieri. Trãiesc cu doar 94 de lei pe lunã, alocatie si “complementarã”. Sunt zile în care Diana nu are ce mânca, pentru cã totul e scump si bani nu sunt deloc! Când se poate, fetita îi cere tatãlui sã cumpere fãinã, iar ea frãmântã turte. “Sunt delicioase turtele.” E micã, dar stie cã, muncind, ar putea face ca traiul lor sã fie mai bun. “Pot sã fac bors cu carne si mâncãricã de cartofi. Dacã am cu ce, eu fac mâncare
