Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a adoptat, astăzi, noile reguli prin care autorităţile naţionale vor putea urmări, pune sub sechestru, gestiona şi confisca mai uşor bunurile infractorilor pe întreg teritoriul Uniunii Europene (UE), se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
Raportul redactat de europarlamentarul Monica Macovei după negocierile cu Consiliul din cadrul trialogului în legătură cu Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni a fost adoptat astăzi cu 44 de voturi "pentru".
Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru această Directivă, declară: "Astăzi, mai puţin de 1% din veniturile provenite din infracţiuni, cum ar fi traficul de droguri, contrafacerea, traficul de fiinţe umane şi contrabanda cu arme sunt puse sub sechestru şi confiscate. Cea mai mare parte din aceşti «bani murdari» este spălată şi canalizată în economia licită. Noua Directivă va permite autorităţilor naţionale să identifice rapid şi să urmărească bunurile provenite din infracţiuni, în scopul de a le pune sub sechestru şi confisca în mod unitar în UE".
Conform noii Directive, confiscarea extinsă se va aplica în cazul mai multor infracţiuni decât înainte.
De asemenea, confiscarea de la terţi este posibilă în momentul în care bunurile sunt transferate gratuit sau sub preţul de piaţă sau când cel care dobândeşte bunul ştia sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau achiziţiei a fost de a evita confiscarea.
Directiva votată astăzi va fi supusă votului în plenul Parlamentului în luna februarie a anului viitor. După aprobarea de către Parlament şi Consiliu, statele membre au la dispoziţie 30 luni pentru a transpune Directiva în legislaţiile naţionale.
F.A. Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a adoptat, astăzi, noile reguli prin care autorităţile naţionale vor putea urmări, pun