Noile amendamente la Codul Penal au împărţit legal, nu numai de facto, România în două categorii de cetăţeni: unii, câteva mii de aleşi (parlamentari, primari, consilieri), pot lua mită cu impunitate; ceilalţi, milioane, nu.

Parafrazând celebra maximă a lui Clausewitz, am spune că, pentru politicienii din USL, politica es­te continuarea hoţiei cu alte mijloace. Cum alt­fel am putea caracteriza evenimentele de săp­tă­mâna trecută, când majoritatea a reuşit să voteze schimbări fundamentale în noul Cod Penal, în scopul dezincriminării corupţiei şi a conflictului de interese, şi a încercat, deocamdată fără suc­ces, să treacă o lege care amnistiază şi graţiază de­licte de până la 6, respectiv 7 ani, inclusiv pe unele dintre cele legate de fapte de corupţie? Şi, până la urmă, nici măcar nu este vorba de „alte mijloace“ în mod absolut: căci fuga de ochii pre­sei în parlament, votarea în comisia juridică a Ca­merei în timpul nopţii, apoi încercările disperate ale lui Ponta şi Antonescu de a evita răs­pun­de­rea, în final decizia lui Antonescu de a abandona partida, pentru a salva ceea ce se mai putea salva din imagine – totul aminteşte de metodele unor hoţi prinşi în flagrant de poliţie şi care aplică să­nătosul principiu „scapă cine poate“.

Dar e mult mai rău, de fapt, decât o încercare de legalizare a hoţiei. Noile amendamente la Codul Pe­nal au împărţit legal, nu numai de facto, Ro­mânia în două categorii de cetăţeni: unii, câteva mii de aleşi (parlamentari, primari, consilieri), pot lua mită cu impunitate; ceilalţi, milioane, nu. Un poliţist, sau un medic, sau un profesor prinşi cu şpagă pot face închisoare; pentru ace­eaşi şpagă (sau una cu mult mai mare), luată în aceleaşi condiţii, un deputat, un consilier sau un primar sunt oameni cinstiţi, deoarece, sub pre­textul ridicol că nu sunt „funcţionari publici“, nu mai există articol de lege împotriva lor. Î