* patru autoturisme parcate în municipiu au fost lăsate fără capacele ornament de un tânăr de 24 de ani * după ce a dat lovitură după lovitură, în ultimele două luni, hoţul de profesie a fost identificat de poliţişti
După ce a furat capacele ornament de la mai multe maşini, parcate în municipiu, un brăilean de 24 de ani a picat în plasa poliţiştilor. Hoţul de profesie a acţionat timp de două luni de zile, autoturisme marca Skoda Octavia sau Vw Golf fiind cele care i-au atras atenţia.
Luni, în urma cercetărilor efectuate în teren, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale l-au identificat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru cercetări pe Valentin P. (24 de ani), din Brăila, despre care existau date că a comis mai multe furturi. "Probatoriul administrat a stabilit că acesta, în perioada noiembrie-decembrie 2013, a sustras capacele ornament ale roţilor de la 4 autoturisme, parcate în municipiu, cauze înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Astfel, judiciariştii i-au probat tânărului că în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, a sustras capacele ornament de la un autoturism Opel Astra, parcat pe strada G-ral Eremia Grigorescu. În noaptea de 18 spre 19 noiembrie, acelaşi tânăr a sustras capacele ornament de la un Vw Golf, parcat pe B-dul Dorobanţilor. În perioada 19-21 noiembrie, individul şi-a continuat activitatea infracţională, furând capacele ornament de la un auto Skoda Octavia, parcat pe strada Rahova, şi în noaptea de 6 spre 7 decembrie, tânărul a săltat capacele de la un alt autoturism Vw Golf, parcat pe B-dul Dorobanţilor. Prejudiciul total cauzat este de 1.200 de lei, 25% fiind recuperat de poliţişti. În prag de sărbători, brăileanul s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii d