Şi fotbalul brazilian se joacă la comisii! Fluminense, campioana care a retrogradat în acest an, va rămâne în Serie A, după ce Portuguesa a fost retrogradată din cauza faptului că a trimis în teren un jucător suspendat în ultima etapă a sezonului
Pe teren, Fluminense s-a făcut de râs în acest sezon. Campioana din 2013 a devenit prima echipă din istoria campionatului brazilian care retrogradează din postura de câştigătoare a titlului, nereuşind să acumuleze decât 46 de puncte în 38 de etape, la egalitate cu prima echipă care a scăpat, Criciuma, dar cu mai puţine victorii obţinute. A urmat o serie de ironii a fanilor rivalelor, însă şefii lui Fluminense au păstrat speranţa că vor rămâne în prima ligă. Motivul? Portuguesa, una dintre echipele care a scăpat de retrogradare, a folosit un jucător suspendat în meciul din ultima etapă cu Gremio, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Foto: Globoesporte
Au introdus un jucător suspendat în minutul 78
Hewerson, jucătorul suspendat al lui Portuguesa, a intrat în minutul 78 al remizei cu Gremio, scor 0-0, din ultima etapă. Motiv suficient pentru comisiile Ligii braziliene să decidă că echipa din Sao Paulo merită sancţionată cu patru puncte şi cu meci pierdut la masa verde cu Gremio, scor 0-3! O decizie care i-a permis lui Fluminense să urce pe locul 17, primul neretrogradabil. Şi care a declanşat bucuria în sânul suporterilor lui Flu, care au aşteptat vestea chiar pe treptele sediului Comisiei de Disciplină a Ligii!
Şi fotbalul brazilian se joacă la comisii! Fluminense, campioana care a retrogradat în acest an, va rămâne în Serie A, după ce Portuguesa a fost retrogradată din cauza faptului că a trimis în teren un jucător suspendat în ultima etapă a sezonului
Pe teren, Fluminense s-a făcut de râs în acest sezon. Campioana din 2013 a devenit prima echipă din