Primarul comunei Vidra, judeţul Ilfov, a fost reţinut, marţi, după ce a fost prins când lua mită 22.000 de euro de la reprezentantul unei firme, de la care ceruse 570.000 de lei, pentru un contract de execuţie a lucrărilor de alimentare cu apă în satele Vidra, Creţeşti şi Sintești, informează Mediafax.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pentru 24 de ore pe Florin Niculae, primarul comunei Vidră, judeţul Ilfov, pentru luare de mită în formă continuată, urmând să ceară magistraţilor Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a acestuia, pentru 29 de zile.
Potrivit ordonanţei de reţinere, primarul Florin Niculae a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, 570.000 de lei, suma reprezenand un comision de 10 la sută din valoarea unui contract pentru servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor de alimentare cu apă în satele Vidra, Creţeşti şi Sintești din comuna Vidra.
În schimbul banilor, primarul Niculae s-a angajat să asigure firmei adjudecarea licitaţiei, semnarea contractului, derularea acestuia în bune condiţii şi, în calitate de ordonator de credite, să aprobe efectuarea plăţilor aferente lucrărilor prestate. Din suma cerută de la reprezentantul firmei, primarul Florin Niculae a primit 250.000 de lei, în perioada noiembrie 2011 - octombrie 2012, arata DNĂ, într-un comunicat de presă.
„De asemenea, inculpatul a pretins şi a primit în mai multe tranşe, de la acelaşi denunţător, şi suma de 100.000 euro pentru a-i facilita societăţii reprezentate de denunţător aprobarea ca subcontractor al unei asocieri de firme care îşi adjudecase executarea, din fonduri europene, a unor lucrări de drumuri şi construcţii civile şi pentru ca, în calitate de ordonator de credite, să aprobe efectuarea plăţilor aferente lucrărilor executate", au scris procurorii în documentul