În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oameni au început să opteze pentru brăduţii de Crăciun la ghiveci, fiind cea mai ecologică variantă: pădurile nu suferă, iar după câteva luni, brăduţii pot fi plantaţi - fie în faţa blocului, în parc sau la munte. Astfel, frumoasa tradiţie de Crăciun devine şi una prietenoasă cu mediul.
Brăduţii la ghiveci se găsesc acum la majoritatea pieţelor, florăriilor şi centrelor comerciale, la preţuri decente. Ce trebuie să facem, însă, ca să trecem brăduţul cu bine de perioada în care va sta în casă?
"Brăduţii trebuie ţinuţi în casă cât mai departe de surse de căldură - sobe, radiatoare, calorifere. Temperatura ambientală din casă nu trebuie să fie foarte mare, iar copăcelul trebuie să primească periodic nişte apă la rădăcină", ne sfătuieşte asociaţia pentru protecţia mediului MaiMultVerde.
Dacă brăduţii se află într-o stare bună după trecerea sărbătorilor de iarnă, ei pot fi replantaţi în primăvară, în lunile martie-aprilie.
"Ei pot fi plantaţi în grădina casei, a blocului sau într-un parc din oraş, însă pentru asta este nevoie de acordul celor care se ocupă de acel parc - Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), primăria de sector sau Administraţia Domeniului Public si Privat etc.", ne spune Anamaria Bogdan, director de comunicare al asociaţiei MaiMultVerde.
Citeşte şi Cum să ne decorăm bradul de Crăciun anul acesta: De la bufniţe şi căprioare, la stilul nordic FOTO
În Bucureşti, din păcate, există însă o problemă legată de poluare, care face dificilă prinderea şi dezvoltarea arborilor, iar coniferele sunt destul de sensibile la acest lucru, atrage atenţia asociaţia. Brăduţii la ghiveci pot fi plantaţi şi în afara localităţilor, la munte, în special, în zone în care mai există şi alţi brazi, aceasta fiind o soluţie mai avantajoasă pe termen lung.
După c