Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că formaţiunea sa îl propune pe Rareş Bogdan pentru preluarea conducerii interimare a Televiziunii publice, el arătând că Birourile celor două Camere au convocat plenul reunit pentru a supune votului această propunere.
Parlamentarii PSD nu s-au prezentat, marţi, la plenul reunit. Validarea lui Rareş Bogdan a fost respinsă de Parlament, pentru că nu a fost cvorum. Votul exprimat în privinţa desemnării lui Rareş Bogdan ca preşedinte director general interimar al TVR a fost anunţat în plenul Parlamentului. Senatorul Mario Oprea a citit procesul-verbal, precizând că, din totalul celor 580 de membri ai celor două Camere, şi-au exprimat votul 176 senatori şi deputaţi, din care 174 au votat "pentru", iar doi "împotrivă", astfel că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi (291) pentru validarea lui Rareş Bogdan. Pentru a se întruni cvorumul, era necesar ca minimum 291 de parlamentari să voteze. Parlamentarii PDL s-au retras din sală înaintea votului. De asemenea, din partea PSD au fost prezenţi doar liderii de grup şi alţi câţiva parlamentari.
MAI CITEŞTE: CONSILIUL de ADMINISTRAŢIE al TVR, DEMIS!
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că formaţiunea sa îl propune pe Rareş Bogdan pentru preluarea conducerii interimare a Televiziunii publice, el arătând că Birourile celor două Camere au convocat plenul reunit pentru a supune votului această propunere.
Parlamentarii PSD nu s-au prezentat, marţi, la plenul reunit. Validarea lui Rareş Bogdan a fost respinsă de Parlament, pentru că nu a fost cvorum. Votul exprimat în privinţa desemnării lui Rareş Bogdan ca preşedinte director general interimar al TVR a fost anunţat în plenul Parlamentului. Senatorul Mario Oprea a citit procesul-verbal, precizând că, din totalul celor 580 de membri ai celor două Camere, şi-au e