Finalul de an găseşte administraţia publică locală a comunei Şelaru în plină activitate, dat fiind proiectele aflate în derulare. Potrivit declaraţiilor primarului comunei, Florian Duţică, este vorba despre un amplu proiect de modernizare a drumurilor de exploataţie agricolă, finanţat din fonduri europene, aflat deja în implementare. Valoarea acestuia este de 1 milion de euro şi presupune modernizarea a 9,8 kilometri. În cazul acesta, a fost deja făcută achiziţia. În cadrul Grupului de Acţiune Locală, al cărui membru este comuna Şelaru, a fost depus un proiect pentru asfaltarea a 2 kilometri de drum, în satul Gogloveanu. Valoarea acestuia este de 200.000 de euro. Executarea lucrării va începe anul viitor. Tot în cadrul GAL a fost depus şi un proiect pentru construirea unei noi grădiniţe, cu program normal, în satul Fierbinţi. Valoarea este tot de 200.000 de euro, iar implementarea va începe în 2014.
La acest moment, se lucrează la extinderea sistemului de canalizare în satele Fierbinţi şi Gogloveanu. Finalul de an găseşte administraţia publică locală a comunei Şelaru în plină activitate, dat fiind proiectele aflate în derulare. Potrivit declaraţiilor primarului comunei, Florian Duţică, este vorba despre un amplu proiect de modernizare a drumurilor de exploataţie agricolă, finanţat din fonduri europene, aflat deja în implementare. Valoarea acestuia este de 1 milion de euro şi presupune modernizarea a 9,8 kilometri. În cazul acesta, a fost deja făcută achiziţia. În cadrul Grupului de Acţiune Locală, al cărui membru este comuna Şelaru, a fost depus un proiect pentru asfaltarea a 2 kilometri de drum, în satul Gogloveanu. Valoarea acestuia este de 200.000 de euro. Executarea lucrării va începe anul viitor. Tot în cadrul GAL a fost depus şi un proiect pentru construirea unei noi grădiniţe, cu program normal, în satul Fierbinţi. Valoarea este tot de 200.000 de euro, i