Mă îndoiesc că, punîndu-i-l șef pe Iordănescu la FRF, Mircea Sandu și-a imaginat că Pițurcă se va simți jignit și se va grăbi să demisioneze, scutind astfel federația de plata unei sume importante. Nașu’ are defecte, dar naiv nu-i, așa că știe, asemenea majorității oamenilor din fotbal, că Pițurcă nu va pleca de bunăvoie.
Vanitos pînă la încăpățînare, probabil că n-ar părăsi corabia tricoloră nici dacă i s-ar oferi un supercontract. Și-apoi, să-mi fie cu iertare, unde să se ducă? Nu vorbește fluent nici o limbă străină și, în general, nu e un plimbăreț, un globe-trotter. Nu-i plac drumurile, iar avioanele nici atît. Iată de ce cred că ideea de a-i forța mîna nu va da rezultate, dar e o simplă părere, nu un verdict.
În caz că s-ar retrage, Pițurcă ar pierde o căruță de bani. N-ar sărăci fără ei, dar de ce i-ar lăsa? Haideți să fim rezonabili și să admitem că nici unul dintre noi nu le-ar întoarce spatele. La urma urmei, toate lucrurile au un preț pe lumea asta.
Reproșîndu-i și lui ratarea calificării, Nașu’ s-a gîndit că n-ar strica să-i arate pisica selecționerului. Gestul nu i-a convenit lui Pițurcă, însă nici nu l-a scos din ale lui. Nu l-a sensibilizat. În vreme ce Iordănescu a făcut un pas înainte și a declarat că “pot colabora cu absolut oricine”, Pițurcă n-a părut interesat de subiect! Ba chiar a lăsat impresia că nu s-a întîmplat nimic deosebit. Tocmai în ideea că s-a în-tîmplat, e greu de spus cum vor reuși doi bărbați foarte realizați și foarte orgolioși să vîslească la aceeași barcă.
De reținut că au mai lucrat împreună. Între 1986 și 1989, interval în care Steaua n-a cunoscut înfrîngerea în campionat, Iordănescu i-a fost antrenor principal lui Pițurcă. Ulterior, amîndoi și-au transformat numele în renume. Au devenit tehnicieni de elită, exponențiali, cărora însă nu le-au lipsit, nu le lipsesc și, întrucît trăim în România, nu le v
