Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Adevărul despre Bianca şi Victor Slav. Cum se comportă cei doi acasă, când nu-i vede nimeni!

Publicat in Click, marți 17 decembrie 2013 ·

Mulţi i-au văzut separaţi, chiar înainte de a se căsători, însă Bianca şi Victor Slav au arătat cârcotaşilor că pot fi o familie în ciuda tuturor speculaţiilor. Ca un cuplu se comportă şi atunci când sunt împreună acasă, mai ales că cei doi şi-au trasat foarte bine sarcinile.

Gurile rele au vuit că cei doi sunt pe punctul de a divorţa, iar relaţia lor scârţâie de mult timp. Bianca Slav demontează însă toate aceste zvonuri şi declară că cei doi sunt la fel de îndrăgostiţi ca în prima zi, îşi fac mici atenţii, se respectă şi nu în ultimul rând se ajută reciproc atunci când vine vorba de treburile casnice.

Deşi puţini pot să-şi imagineze că Bianca dă cu aspiratorul sau şterge praful, vedeta declară cu mâna pe inimă că la curăţenie este as, ba chiar bazându-se pe aceste "abilităţi" nu a luat niciodată în calcul să angajeze pe cineva în acest scop.

"Nu am avut niciodată menajeră, pentru că îmi place să fac curat. E un fel de sport pentru mine. Am o obsesie ca în baie să nu fie urmă de murdărie, iar oglinzile, toate din casă, trebuie să fie sclipitoare. Cred că sunt obsedată în general de curăţenie", ne-a spus Bianca.

Mai prost stă la capitolul gătit. Roşcata ne-a dezvăluit că nu prea intră în bucătărie, deşi ştie cum se aprinde aragazul şi e în stare să pregătească reţete simple. Cel care o surpinde cu micul dejun în fiecare dimineaţă este Victor.

"Soţul meu este cel care îmi face cel mai delicios mic dejun. Îmi pregăteşte omletă, salată, dar mănânc şi fructe şi iaurt, depinde de zile. El este un om foarte bine informat şi are grijă să-mi asigure prin această primă masă din zi energia de care am nevoie", a adăugat Bianca.

Pe lângă gătitul ocazional, Victor se mai ocupă şi de alte sarcini. Face mici reparaţii, atunci când este cazul, schimbă becurile, merge cu plăcere la cumpărături, ca din frigider să nu le lipse

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump i-a spus lui Putin că „și războiul lui ar trebui să se încheie”, după ce au fost de acord că atacurile dintre Iran și Israel trebuie să înceteze

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că a vorbit sâmbătă la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre care spune că l-a sunat ca să îl felicite de ziua sa de naștere și să vorbească despre conflictul dintre Iran și Israel. Lideru

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 14 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Simona Halep, anunț de impact pentru fani! A stabilit ziua când va organiza meciul de retragere

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Simona Halep (33 de ani) a anunțat sâmbătă seara, în direct la Sports Festival, că vara viitoare va organiza un meci de retragere, la Cluj-Napoca, după ce tot în Ardeal, la ediția din acest an a turneului de 250 de puncte de la Transylvania Open a j

Criptomonede, golf și taxe de licenţiere. Donald Trump a încasat peste 600 de milioane de dolari în 2024

Capital acum 6 ore
Donald Trump a obținut peste 600 de milioane de dolari în 2024 din criptomonede, golf, licențieri și investiții, potrivit unei declarații financiare publice. Documentul relevă câștiguri uriașe din proiecte precum moneda $TRUMP și afaceri imobiliare

Ministrul Mediului: Unda de poluare de la Praid va ajunge la Nădlac. Am notificat deja partea ungară, pentru că impactul de mediu va depăşi graniţa românească

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă despre situaţia de la Salina Praid că unda de poluare a ajuns deja la Blaj, urmează Alba Iulia, iar mâine va ajunge la Nădlac, la ieşirea din ţară a Mureşulu

Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Tunari. Nu au fost înregistrate victime

Gandul acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit într-o locuință dintr-un complex din localitatea Tunari, pe strada Tudor Arghezi. Echipajele de pompieri au intervenit rapid pentru a stinge incendiul. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o casă din cad

AUR cere să fie sesizată Curtea Constituţională, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou Guvern

HotNews acum 7 ore
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat sâmbătă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constitu

CFR Călători reclamă „provocări reale” care „pun în pericol transportul public de călători”

HotNews acum 14 ore
CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a prezentat autorităților din domeniu „o radiografie a situației financiare existente în acest moment” și „provocările reale cu care se confruntă compania”. Într-un comunicat transmis sâmbătă, compania „reclamă su

VIDEO Restaurant indian din Constanţa, închis temporar de OPC: Colac de toaletă depozitat pe cuptorul cu pizza, spaţii frigorifice murdare, fire electrice care atârnau neprotejate pe pereţi

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au închis temporar un restaurant indian din Constanţa, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care un colac de toal

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

Vremea

București
acum

13°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/31°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/26°
lun.

13°/25°
mar.

15°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/27°
mie.

14°/29°