De la incheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial si pana la prabusirea comunismului, media si istoriografia occidentala, politizate, au pus de-a valma la rubrica „Asa Nu” a gazetei de perete capitaliste toate initiativele si institutiile emanate de la Moscova si urmarind managementul autocratic al tarilor din estul Europei.
Fara sa-si bata prea mult capul, sa vada ce s-a intamplat cu ele, cum au functionat ulterior aceste demersuri impuse de la centrul de comanda, slujbasii de pe frontul ideologic de Vest au postulat doua principii, in esenta identice: (1) indiferent de natura ei, politica, diplomatica, militara, sau economica, daca vine de la depozitarul sef al marxism-leninismului, Moscova, initiativa/institutia respectiva nu este buna, si (2) „argumentul” suprem ascuns in spatele oricarei miscari a Moscovei este un tanc, deci respectiva propunere/institutie nu este buna. In esenta, dogma capitalista a fost si este ca tot ce a provenit din capitala mondiala a comunismului: Cominformul (centrala comunismului international, 1947), CAER ( Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, 1949), Pactul de la Varsovia (1955), Budapesta 1956, planul Valev (1964), invazia in Cehoslovacia (1968), „Programul comprehensiv de integrare socialista pentru perioada 1971-1990” (1971), sau glasnostul si perestroika, in 1986-89, absolut totul nu a continut nimic bun si nu a urmarit altceva, decat sa asigure supravietuirea comunismului.
Aceasta abordare „la pachet” este gresita.
Cautand sa impiedice tarile Europei de Est sa intre in sfera de influenta a SUA, sau a Europei occidentale, sovieticii au creat la 5 ianuarie 1949 o organizatie economica a noii lumi comuniste, CAER-ul, in replica la Planul Marshall si la aparitia primelor forme, embrionare, de unificare si integrare economica din vestul Europei. Cu CAER-ul, insa, Stalin si toti cei care i-au succedat la Kremlin p
