20 de persoane sunt suspectate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Galaţi şi procurorii DIICOT că, folosind carduri clonate, au efectuat retrageri de numerar, pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană şi Orientul Îndepărtat.
În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele acestora, au fost descoperite şi ridicate mai multe dispozitive electronice folosite în cadrul activităţii infracţionale, precum şi sume de bani rezultate din această activitate, potrivit unui comunicat al BCCO Galaţi.
Potrivit DIICOT, Membrii grupării au desfăşurat în perioada 2011 – 2013 mai multe activităţi vizând compromiterea terminalelor P.O.S. prin metoda skimming (copierea întregului conţinut al uneia sau mai multor înregistrări, inclusiv codul CVV/CVC, de pe banda magnetică a unor carduri autentice) şi ulterior, efectuarea de retrageri frauduloase de numerar.
Astfel, s-a reţinut faptul că membrii grupării după ce în prealabil au achiziţionat elementele componente ale dispozitivelor electronice folosite în activitatea infracţională din mai multe ţări, printre care China şi Mexic, au procedat la asamblarea acestora în România şi folosirea lor, ulterioară, în operaţiuni tip skimming, pe teritoriul mai multor state din cadrul Uniunii Europene, printre care Italia, Germania, Estonia sau Franţa.
Datele astfel obţinute erau folosite pentru retrageri neautorizate de numerar, cu ajutorul unor carduri clonate, în ţări din Orientul Îndepărtat (Vietnam, Indonezia etc.)
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate mai multe dispozitive electronice folosite în cadrul activităţii infracţionale precum şi sume de bani rezultate din această activitate.
La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Galaţi vor fi aduse în vederea audierii 25 de persoane.
20 de persoane sunt suspectate de poliţiştii specializaţi î