Veţi înţelege licenţa poetică – am vrut să scriu ”jandarmeria”...
Am vrut să scriu despre ministrul Stroe, care cu mândrie îşi asuma, în toamnă, încălcarea legii, iar acum, în iarnă, se dă de ceasul respectării respectarea, urmărind litera Constituţiei cu bulanul, mi-am amintit de ministrul Culturicii, care într-o oră va depune jurământul, de retorica netoată a deputatului Zgonea (al treilea om în Stat, numărând de la boier Băsescu), de gâlceava din USL (trupa de gargaragii cu doi trombonişti în frunte).
În capul meu se învârt toţi, ca păpuşile la bâlci. Pe măsura lor a croit Nicolae Filimon, acum 150 de ani, Prologul la ”Ciocoii vechi şi noi”:
”Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieşte a se organiza, decît a da frânele guvernului în mâinile parveniţilor, meniţi din concepţie a fi slugi şi educaţi într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preţ! (…) Ciocoiul este totdauna şi în orice ţară un om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţie nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunilor sale (...)
Ciocoiul, dar, îşi începe uneori cariera de la postul de rândaş, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada trăsurei boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face şi el boier; şi cu toate că unii-alţii îi zic în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin borieri şi fii de boieri. În timpul pe cînd ciocoiul îmblă după trăsura boierului,el află toate slăbiciunile stăpânului său şi-l ajută cît poate ca să şi le împlinească în paguba lui şi în folosul său. Se întâmplă, însă, de multe ori ca stăpânul ciocoiului să aibă şi virtuţi, dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul şi-n inima cea triunghiulară şi îngustă a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preţ. Ca sofragiu se obiciuieşte at
