Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că trimite Corpul de Control să verifice situaţia şcolilor din Târgovişte care nu au căldură, transmite Mediafax.
"Dacă Corpul de Control constată pe bază de documente (nereguli în procedurile de achiziţie - n.r.), evident că vom sesiza organele statului. Am făcut-o şi în alte cazuri şi mă aştept ca justiţia să-şi facă datoria", a spus Victor Ponta, întrebat dacă are cunoştinţă despre eventuale nereguli în derularea procedurilor de achiziţie a centraleor termice pentru şcolile de Târgovişte.
Citeşte şi: UPDATE. 11.000 de elevi din Târgovişte îngheaţă de frig în clase. Pricopie trimite o echipă de control
Premierul a mai spus că nu-l mulţumeşte numai găsirea unei persoane vinovate, ci vrea ca toate autorităţile să se implice pentru rezolvarea problemei, el promiţând sprijin financiar în acest sens.
"Dacă au nevoie (autorităţile din Dâmboviţa - n.r.) de sprijin financiar, evident că-l acordăm şi trebuie să avem grijă ca pe viitor să nu ne mai trezim în luna noiembrie că autoritatea locală competentă nu a făcut procedura şi să începem să alergăm cu caloriferul să rezolvăm probleme de acest gen. Şcolile din Târgovişte nu sunt ale Ministerului Educaţiei, sunt ale Primăriei Târgovişte, dar asta nu înseamnă că nu încercăm să vedem ce putem îmbunătăţi la partea de organizare şi control în aşa fel încât să nu mai fie probleme", a mai spus Ponta.
Acesta a adăugat că şcolile din Târgovişte "nu sunt ale Ministerului Educaţiei, sunt ale Primăriei Târgovişte, dar asta nu înseamnă că nu încercăm să vedem ce putem îmbunătăţii la partea de organizare şi control în aşa fel încât să nu mai fie probleme".
Prezent alături de premier la Târgovişte, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a precizat că trei unităţi de învăţământ din oraş au centrale termice de săptămâna trecută, în alte două şcoli vor fi montate centr