În comunicarea din spaţiul public, deseori auzim cu sens peiorativ, pusă întrebarea: “Ce are coada vacii cu ştampila primăriei?” La o analiză fenomenală, am putea ajunge repede la concluzia că nu există, evident, nicio legătură.

Abordând sistemic chestiunea (sic!), chiar şi europeneşte vorbind, putem spune cu voce tare, că DA, există. Şi nu o legătură oarecare, ci una dialectică. Dialectica, în acest context, constă în conexiunile tot mai dese şi într-o continuă devoluţie şi evoluţie între factorii decizionali şi societatea civilă. Niciodată, de-a lungul istoriei, nu a existat o congruenţă totală între obiectivele celor împuterniciţi să decidă şi cei administraţi. Cei administraţi, de fapt cei care se îngrijesc din plin de “coada vacii”, sau „talpa ţării”, cum erau numiti odinioară, “omul masă” al lui Ortega Y. Gasset, ar trebui să se bucure de o transparenţă totală din partea decidenţilor administrative, cei care beneficiază de “coada vacii”, atunci când e vorba de gestionarea treburilor publice.

Faptul ca Primăria, lingvistic vorbind, poate avea o semantică bivalentă, din punct de vedere al funcţiilor pe care le are, în schimb, simbolistica arhitecturală poate avea efecte directe asupra percepţiei cetăţeanului. Dacă într-o instituţie publică, precum unele primării, activitatea ce se desfăşoară este compartimentată excesiv, atât funcţional, cât şi arhitectural, asemenea unei “ferme de birouri”, acest lucru poate inhiba o bună şi eficientă comunicare cu cei în slujba cărora se află.

La adăpostul unor ziduri, paravane, chiar si ideatice, nu putem discuta de transparenţă, ci din contră, avem de-a face cu un icon al izolării ce separă o activitate ineficientă, birocratică, de efervescenţa aşteptărilor cetăţii. La umbra acestei “ferme de birouri” se nasc şi vieţuiesc, într-o mentalitate scolastică, proprietarii funcţiilor. Aceştia, în urma unei selecţ