Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anunţul făcut de pugilistul Vitali Klitschko: "Renunţ la titlul WBC"

Publicat in Gandul, marți 17 decembrie 2013 ·

Pugilistul Vitali Klitschko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, a anunţat că renunţă la titlul mondial la categoria grea, versiunea WBC, pentru a se consacra vieţii politice din ţara sa, informează AFP.

Klitschko, care trebuia să-şi pună în joc titlul la categoria grea, a primit din partea WBC statutul de "campion emerit".

"Vreau să mulţumesc WBC şi preşedintelui său pentru sprijinul adus luptei noastre pentru democraţie şi libertate în Ucraina (. ..) Această ofertă îmi dă posibilitatea de a reveni în ring mai târziu, lucru pe care nu-l pot face în condiţiile actuale. În acest moment sunt concentrat pe viaţa politică din Ucraina şi am sentimentul că poporul meu are nevoie de mine", a subliniat Vitali Klitschko pe site-ul său oficial.

Vitali Klitschko are în palmares 45 de victorii, din care 41 înainte de limită, şi două înfrângeri.

În vârstă de 42 de ani, Klitschko deţine titlul WBC la categoria grea din octombrie 2008. Ultimul său meci datează din septembrie 2012, la Moscova, când l-a învins pe germanul Manuel Charr prin KO în repriza a patra.

"Comitetul de conducere al WBC şi preşedintele Jose Sulaiman îl sprijină pe Vitali Klitschko în activităţile politice din ţara sa natală şi înţeleg că nu-şi poate apăra titlul în viitorul apropiat. Statutul de campion emerit îi permită să decidă mai târziu dacă vrea să se retragă sau să lupte din nou pentru titlul WBC", se arată într-un comunicat publicat de site-ul WBC.

În octombrie, Vitali Klitschko a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din Ucraina, din martie 2015.

Pugilistul Vitali Klitschko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, a anunţat că renunţă la titlul mondial la categoria grea, versiunea WBC, pentru a se consacra vieţii politice din ţara sa, informează AFP.

Klitschko, care trebuia să-şi pună în joc titlul la categoria grea, a primit din pa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 44 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 41 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 32 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°