Scris de A.S. - Aceasta este propunerea pe care le-o face primarul Timişoarei, Nicolae Robu, revoluţionarilor, după ce mai multe persoane din rândul acestora au reclamat, la 24 de ani de la Revoluţie, faptul că nu s-au bucurat de astfel de distincţii. Robu aşteaptă ca fiecare asociaţie de revoluţionari să-şi desemneze un reprezentant căruia primăria să-i confere titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei, dacă propunerile vor fi agreate de consiliul local.
„Le-am făcut o promisiune revoluţionarilor, şi anume că la anul, când se împlinesc 25 de ani de la Revoluţie, vom acorda titlul de cetăţean de onoare pentru un număr de revoluţionari pe care îl vom conveni. În orice caz, cel puţin unul pentru fiecare dintre asociaţiile de revoluţionari. Cine să fie persoanele care să primească acest titlu urmează să stabilească asociaţiile de revoluţionari. Fiecare asociaţie trebuie să se pronunţe în privinţa membrilor săi. Cred că aşa este corect şi aşa ar fi cel mai potrivit să procedăm. Eu cred că revoluţionarii sunt oameni care vor şti să gestioneze acest subiect”, a anunţat, marţi, primarul Timişoarei.
Robu i-a asigurat pe revoluţionari că se va implica şi în problema indemnizaţiilor, chiar dacă nu este o chestiune care ţine de autoritatea locală.
„În ceea ce priveşte drepturile de care ei s-au bucurat până acum şi care temporar au fost suspendate, eu cred că s-ar putea ieşi din acest blocaj şi personal voi face propuneri în acest sens. Pe de o parte, făcând o etapizare, ţinând seama de etapa în care diverse persoane s-au implicat în Revoluţie, şi stabilindu-le statutul în acord şi cu asta, şi pe de altă parte cred că trebuie să se asigure plata acestor drepturi pe localităţi. Atunci când într-o localitate lucrurile s-au clarificat, se vede că s-a ajuns la un număr de revoluţionari care se încadrează în limitele plauzibilităţii şi ale bunului-simţ, şi când exist