Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii militari îşi cer înapoi banii luaţi abuziv pe vremea Guvernului Boc

Publicat in Glasul Aradului, marți 17 decembrie 2013 ·

Membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) îşi vor înapoi drepturile pierdute pe vremea Guvernului Boc. Asta, în condiţiile în care deşi a trecut mai bine de un an şi jumătate de la venirea USL la putere, foştilor militari nu li s-a făcut încă dreptate. Întruniţi la Braşov, foştii ofiţeri şi subofiţeri care fac parte din Consiliul Naţional al Reprezentanţilor (CNR) Sindicatelor Cadrelor Militare şi-au prezentat reven­- dicările.

„La conferinţă au fost aprobate direcţiile prioritare ale strategiei SCMD pe 2014 şi în perspectivă, bugetul pe 2014, dar şi unele măsuri organizatorice şi financiare. Priorităţile sindicatului pentru perioada următoare vor fi: adoptarea proiectului legii pensiilor militare de stat în formă pentru care SCMD şi-a dat acordul, cu asigurarea unei protecţii sociale reale; păstrarea în continuare a casei de Asigurări a Sistemului de Apărare, Ordine Publică, OPSNAJ şi asigurarea asistenţei medicale, conform drepturilor prevăzute de lege, în fapt nu declarativ; precum şi activarea caselor de refacere a sănătăţii care în prezent sunt ne­valorificate”, susţine locotenent-colonelul Vasile Arion, preşedintele Filialei Arad a SCDM.

Arădenii mai au de recuperat diverse sume

Acesta mai spune că foştii militari vor să îşi recupereze sumele reţinute în perioada 2011-2013 de Guvernul Boc. „Solicităm, de asemenea, recupe­rarea drepturilor de pensie pe perioada 2011-2013, cât a fost în vigoare legislaţia dată de Guvernul Boc, privind tăierea pensiilor militare. La Arad, cam 40% dintre membrii sindicatului au, în momentul de faţă, de recuperat diverse sume. În 2011, 90% dintre pensionarii militari au făcut obiectul tăierii pensilor, care începând de la 1 octombrie 2013 au revenit la cuantumul din decembrie 2010. Cerem ca oamenilor să li se dea banii din urmă, tăierile reprezentând la vremea respectivă până la 50% din cua

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°