Poliţiştii şi procurorii din Constanţa, Bucureşti, Ilfov şi Dolj au desfăşurat 22 de percheziţii la magazinele cu bijuterii de lux dar și la domiciliile persoanelor suspecte. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 – 2013, suspecţii au efectuat numeroase achiziţii de metale şi pietre preţioase, atât din țară, cât şi din Turcia sau alte țări europene, pe care le-au comercializat prin intermediul punctelor de lucru ale unei societăţi comerciale din Bucureşti, Craiova şi Constanţa, fără a înregistra în evidenţa contabilă a firmei şi fără a declara organelor fiscale operaţiunile comerciale derulate. În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ două milioane de lei. Oamenii legii spun că rețeaua era condusă de un cetățean turc. Aurul era adus din Turcia, pe filiera Constanța, fără acte, și apoi era comercializat pe piața din România. În plus, erau oferite spre vânzare bijuterii și prin intermediul unui site, o mare parte din sumele colectate fiind transferate în conturile persoanelor suspecte, fără întocmirea unor documente justificative. 23 de persoane sunt audiate, iar 19 au fost aduse la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Autor: Paula Arhip.
Poliţiştii şi procurorii din Constanţa, Bucureşti, Ilfov şi Dolj au desfăşurat 22 de percheziţii la magazinele cu bijuterii de lux dar și la domiciliile persoanelor suspecte. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 – 2013, suspecţii au efectuat numeroase achiziţii de metale şi pietre preţioase, atât din țară, cât şi din Turcia sau alte țări europene, pe care le-au comercializat prin intermediul punctelor de lucru ale unei societăţi comerciale din Bucureşti, Craiova şi Constanţa, fără a înregistra în evidenţa contabilă a firmei şi fără a declara organelor fiscale operaţiunile comerciale derulate. În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ două milioane de lei. Oamenii legii