Consumi cât plăteşti şi plăteşti cât consumi este un concept cât se poate de corect şi viabil, pe care tot mai mulţi dintre noi îl aplică în viaţa de zi cu zi. Nu vă dau exemple pentru că ştiu sigur că nu vă e străină sintagma. Îmi doresc însă să aprofundăm un pic subiectul fierbinte din aceste zile: campania declanşată de Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" împotriva asociaţiilor datornice pentru a le determina să plătească ceea ce consumă.

În principiu, e OK acest demers pentru că în mod evident sumele adunate de datornici sunt astronomice. Şi pornind de la principiul expus mai devreme este chiar întemeiat. Şi da, stă în picioare şi argumentul preferat al companiei în discuţie: nu putem risca imposibilitatea funcţionării întregului sistem pentru câteva zeci de asociaţii care nu plătesc ceea ce consumă. Ce te faci, însă, atunci când deşi plăteşti, rişti să nu beneficiezi de serviciile de care ai nevoie? Evident, este o încălcare flagrantă a unui drept fundamental. Şi mă refer aici la cazurile de proprietari sau locatari ai blocurilor cu datorii care sunt la zi cu plata întreţinerii. Ce vină au că unii dintre vecini nu fac acelaşi efort ca şi ei să plătească întreţinerea? Sau că la un moment dat un administrator sau un preşedinte de asociaţie a fugit pur şi simplu cu încasările? Şi am urmărit cu groază declaraţiile disperate ale proprietarilor de la blocurile ameninţate acum, în prag de Sărbători, cu întreruperea apei, declaraţii care sunt exemple vii în sensul arătat mai sus. Cum trebuie procedat cu ei? Pentru că, repet, este în mod clar o încălcare a unui drept fundamental. Şi am spus mai devreme că am urmărit cu groază declaraţiile brăilenilor pentru că am observat că toată lumea (şi când zic toată lumea mă refer la autorităţile locale, dar şi la operatorul de apă-canal) face un pas în lateral şi spune "staţi un pic că nu e problema noastră, e