Complicatul tablou al ideologiei puterii imperiale a incitat şi va incita în continuare spiritele, dată fiind precaritatea surselor şi necesitatea revizuirii lor. Pentru a mai adăuga o faţetă problemei, nu ar trebui uitaţi atunci când încercăm să reconstituim ideologia imperială nici ceilalţi membri ai casei imperiale care la rândul lor pot juca un rol important în crearea unei imagini echilibrate a puterii.

Împăraţii, cel puţin până la Traian[1], nu s-au folosit foarte mult de tipuri monetare cu soţiile sau copiii lor, dar după Traian apar mai frecvent aversuri şi reversuri cu referire la casa imperială şi la dinastie, importante pentru înţelegerea concepţiei politice în ansamblu. Tipurile monetare care onorează împărătesele sau pe caesares nu sunt numeroase, dar nici lipsite de valoare. Faustina Minor, soţia lui Marcus Aurelius, beneficiază de 22 de legende pe revers, iar Septimius Severus alocă 25 pentru Iulia Domna şi 27 pentru Geta Caesar[2]. Ca şi în cazul monedelor cu împăraţi, şi la membrii casei imperiale acestea variază între repetitivitate şi inovaţii. Rămâne în picioare problema pertinenţei considerării surselor numismatice drept o metodă de comunicare cu publicul, dar chiar dacă nu ar fi existat metode de a utilizare standardizată a monedelor, nu înseamnă că împăraţii nu ar fi încercat să ţintească şi să îşi şi transmită mesajele publicului[3]. Începând de la Augustus şi până în secolul al III-lea reprezentarea imperială evoluează. Sunt introduse noi imagini, teme, motive, legende sau combinaţii de aversuri şi reversuri, mai ales după războaiele civile din 69, când propaganda imperială capătă o însemnătate tot mai mare în crearea unei identităţi ideologice. Chiar dacă este posibil ca anturajul împăratului sau responsabilii de la monetării să fi avut iniţiativa anumitor combinaţii între legende şi iconografie, tot avem ocazia de a pătrunde în viziun