La 24 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, aproape jumătate dintre români au tendinţa idealizării comunismului. Problema nostalgiei faţă de un regim totalitar ar trebui tratată cu atenţie. Pentru că de la o stare de spirit pesimistă, cauzată de angoase economice, de derută valorică – stare suprapusă pe o lipsă a educaţiei şi a memorializării –, se poate ajunge uşor la o ascensiune a populismului şi, apoi, a politicilor radicale.
În pragul a 24 de ani de la revoluţia din decembrie, o cercetare INSCOP Research arată că 44,4% dintre români apreciază că înainte de 1989 se trăia mai bine, iar 44,7% consideră comunismul ca fiind un lucru bun pentru ţară. Ultimul, un procent puţin mai mare decât în urmă cu trei ani, când un sondaj de opinie realizat de IICCMER releva că 44% dintre românii intervievaţi spuneau despre comunism că a fost o idee bună, dar prost aplicată. Nu ştiu dacă aceşti oameni – care se arată dispuşi să încerce să retrăiască ori să trăiască experienţa traumatizantă a regimului totalitarist – sunt blamabili din cauza uşurinţei cu care îşi dau „reset“ la memorie, a lejerităţii cu care acceptă reiterarea greşelilor şi dramelor trecutului recent, a superficialităţii cu care îşi tratează propriul viitor. Dacă nu cumva mai de condamnat sunt artizanii politicilor publice şi de stat din ultimii 24 de ani, autori ai unor tactici distructive care stau la baza acestei stări de spirit. Cei care au aruncat în derizoriu, cu bună ştiinţă, idealurile pentru care se ieşise în stradă în decembrie 1989.
Şi-au bătut joc de Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. De 22 de ani a fost nevoie pentru ca lustraţia să treacă de la idee la lege votată. Departe, însă, de forma din 1990.
Le-au permis oamenilor din eşaloanele doi-trei ale regimului comunist să ajungă în funcţii legislative sau executive importa
