Sebastian Olaru

Comunitatea de peste 700 de slovaci care trăieşte la Făgetu face din această localitate o adevărată “insulă” a acestei etnii în judeţul Sălaj. Ajunşi aici în urmă cu mai bine de două secole, ca tăietori de lemne împroprietăriţi ulterior cu terenuri pentru munca prestată, slovacii de astăzi lucrează prea puţin în domeniul exploatării lemnului, ocupaţiile de bază fiind agricultura şi creşterea animalelor.

Iernile grele şi terenul puţin fertil au făcut din cartofi un aliment de bază, localnicii construind gropi unde îi depozitează pe timpul sezonului rece. Din cartofi, slovacii prepară o gamă variată de mâncăruri, de la sarmale până la plăcintele numite în slovacă “polisneac”, printre băuturile tradiţionale la loc de frunte fiind pălinca de cireşe amare sălbatice sau cea de secară.

Slovacii au ajuns pe meleaguri sălăjene – şi nu numai – la începutul secolului 19, ca tăietori de lemne.

“Au fost slovaci săraci, pe care sărăcia i-a obligat să plece din ţara lor şi să meargă să-şi caute pâine în ţinutul care lor le-a fost străin, necunoscut. Au venit în regiunea plină de păduri, pe dealuri care astăzi le vedem lucrate – Valea Ungurului, în slovacă Gemelèièka, în ungureşte Magyarpatak. Baronul Banffy i-a primit cu bucurie ca forţă de lucru de care a avut nevoie. Călătoria din patria de origine a fost foarte grea. Copiii lor şi lucrurile mici pe care le posedau şi le-au adus pe spatele lor. Au venit pe jos. Numai unii dintre ei au avut căruţe. Banii care i-au avut asupra lor i-au ascuns în ruda căruţei, gândindu-se că vor fi prădaţi pe drum de oameni răi. (…) Aceştia toţi au fost tăietori de lemne. Au tăiat pădurile şi pe locul defrişat şi-au construit case simple din lemn, de cele mai multe ori doar cu o cameră. (…) Căsuţele au căutat să le facă undeva lângă un izvoraş, deoarece nu a existat o sursă de apă sigură. Astfel au