Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Accident mortal într-o pădure din Şotânga. Un tânăr a fost ucis de o creangă în cădere

Publicat in Ziar Dambovita, marți 17 decembrie 2013 ·

Un bărbat de 47 de ani, din Prahova, care se afla la tăiat de lemne în pădurea din zona Teiul Cocoşat, de pe raza comunei Şotânga, a decedat după ce a fost lovit de creanga unui copac pe care-l tăia.Tânărul nu a avut nicio şansă să supravieţuiască. La locul accidentului s-au deplasat poliţişti, un echipaj de la ambulanţă, un elicopter SMURD şi mai mulţi localnici. Urmează ca, în urma cercetărilor, să se stabiliească exact cum s-a petrecut dramaticul eveniment. Se pare că nenorocirea s-ar fi produs în momentul în care bărbatul tăia un copac, o creangă s-a rupt, iar tânărul nu a mai reuşit sş se fereascş la timp, aceasta lovindu-l în zona capului: ‘Tăia un copac în momentul în care s-a produs accidentul. În momentul în care copacul a plecat, o cracă s-a rupt şi l-a lovit în zona gâtului. Starea este foarte gravă’, a declarat Filip Constantin, martor. Echipajul de la Ambulanţă, mai bine de 40 de minute, a efectuat manevre de resuscitare, după care acestea au fost continuate de echipajul SMURD de pe elicopter. După mai bine de o oră şi jumătate, a fost constatat decesul bărbatului: “Este vorba de un bărbat de 47 de ani, care a suferit un accident forestier. Era în stop cardio-respirator, traumatism cranian, traumatism de coloană, traumatism toracic cu multiple fracturi intercostale. S-au efectuat manevre de resuscitare fără succes, pacientul a decedat’, a declarat dr. Gabriela Bratosin, medic SMURD. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa în vederea efectuării necropsiei. La locul accidentului s-au deplasat şi reprezentanţii ITM Dâmboviţa. Se pare că bărbatul lucra fără forme legale la o societate din Prahova ce desfăşoară lucrări de exploatare material lemnos pe raza judeţului Dâmboviţa, comuna Şotânga. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

Un

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Simina Tănăsescu, prima femeie care va conduce CCR. A fost decorată de președintele Franței!

Cancan acum 14 ore
Simina Tănăsescu (56 de ani) este noul președinte al Curții Cosntituționale a României (CCR), după ce Marian Enache a ieșit la pensie. După investirea sa, fosta consilieră prezidențială a lui Klaus Iohannis a devenit prima femeie din istoria institu

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°