Update 16. 30 - Gigel Ştirbu şi Toni Greblă şi-au depus cu întârziere de jumătate de oră jurămintele de ministru al Culturii şi, respectiv, membru al Curţii Constituţionale.
Jurământul lui Gigel Ştirbu a oferit un moment inedit: cel în care în sala de ceremonii de la Cotroceni s-au aflat, în acelaşi timp, Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, reprimit pe lista de protocol.
Preşedintele Traian Băsescu a avut o foarte scurtă intervenţie de la microfonul din Sala Unirii a Palatului Cotroceni unde a avut loc ceremonia depunerii jurământului de învestire în funcţia de ministru al Culturii de către Gigel Ştirbu, spunând: "Domnule ministru, mult succes!".
Care a fost atmosfera la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Culturii
Update 14.05 - Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că a fost invitat la Cotroceni, la ceremoniile de depunere a jurământului de către ministrul propus pentru Cultură, Gigel Ştirbu, şi de către judecătorul propus la Curte, Toni Greblă, şi va participa.
Între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a existat în această toamnă un diferend în privinţa participării la ceremoniile organizate la Palatul Cotroceni.
Crin Antonescu a părăsit festivitatea de la Palatul Cotroceni la depunerea jurământului de către ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, chiar înainte de a-şi începe discursul Traian Băsescu.
Ulterior, la depunerea jurământului de către ministrul Economiei, Andrei Gerea, Crin Antonescu nu a mai fost invitat la eveniment. Băsescu a spus atunci că Antonescu nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni.
Apoi, Crin Antonescu a fost invitat la recepţia de la Cotroceni de Ziua Naţională, însă liderul PNL nu a onorat acea invitaţie.
___________________________________