Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a prins, în flagrant, zilele trecute, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate. Mr. Emilia Fânaţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, ne-a informat că „la câteva minute după miezul nopţii, persoanele au fost depistate pe podul de cale ferată ce face legătura între cartierele Micălaca şi Subcetate, din municipiu. La vederea echipajului de jandarmi, cele două persoane au rupt monturile uneltelor cu care pescuiau şi le-au ascuns în buzunare. La controlul corporal efectuat, asupra lor au fost găsite monturi cu cârlig triplu cu spin, folosite pentru pescuit prin metoda numită greblare, şi un peşte”.
Jandarmii au trecut la identificarea pescarilor de ocazie, stabilind că este vorba de A.S., în vârstă de 32 de ani, şi A.N., de 26 de ani, ambii din Arad. Uneltele folosite au fost ridicate, celor doi întocmindu-li-se acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunii de „pescuit cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, faptă prevăzută şi pedepsită de Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
(D.D.)
Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a prins, în flagrant, zilele trecute, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate. Mr. Emilia Fânaţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, ne-a informat că „la câteva minute după miezul nopţii, persoanele au fost depistate pe podul de cale ferată ce face legătura între cartierele Micălaca şi Subcetate, din municipiu. La vederea echipajului de jandarmi, cele două persoane au rupt monturile uneltelor cu care pescuiau şi le-au ascuns în buzunare. La controlul corporal efectuat, asupra lor au fost găsite monturi cu cârlig triplu cu spin, folosite pentru pescuit prin metoda numită greblare,