Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Studenții" vor să îndoaie Oțelul

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 17 decembrie 2013 ·

Universitatea Cluj a uitat să câștige. „Șepcile roșii” nu au adunat niciun punct în ultimele două etape, dar vor să-și ia revanșa în meciul cu Oțelul. „Îmi doresc din suflet să câștigăm și să avem sărbători mai liniștite. Am încercat să dăm maximum și în meciurile cu Pandurii și Petrolul, dar din păcate nu am obținut niciun punct. Oțelul joacă un fotbal mult mai bun în ultimele etape, au un moral bun, dar pe noi ne interesează victoria. Vrem să lăsăm o ultimă impresie foarte bună”, a transmis Mihai Teja, antrenorul universitarilor.

Oțelul vine la Cluj cu un moral foarte bun. Echipa de pe malul Dunării a remizat cu Steaua și a bătut pe Corona Brașov, dar principala grijă a „studenților” e terenul de joc, care nu se prezintă în condiții tocmai bune. „Sunt emoții în ceea ce privește gazonul. Din câte am înțeles acum e acoperit cu o folie protectoare, sperăm să fie în cele mai bune condiții la ora jocului”, a afirmat Teja. „Sper ca terenul să fie dezgheţat, nu ca la Braşov. Acesta nu mai e fotbal. Ne punem cuie ca şi la atletism”, a completat Emil Ninu. Petiție pentru schimbarea numelui stadionului

„U” a început demersurile pentru schimbarea numelui stadionului Cluj Arena. Dacă cererea va fi aprobată de Consiliul Județean, noua arenă va purta numele fostei legende „Dr. Mircea Luca”. Oficialii clubului vor înainta o solicitare în acest sens către CJ, alături de o petiție semnată de suporterii „șepcilor roșii”. „Am propus Consiliului Județean să schimbăm numele stadionului în „Dr. Mircea Luca”. Vom face și o petiție în acest sens. Ne dorim ca fanii să se poată reidentifica cu deciziile și direcția sportivă a clubului. Am învățat de la tatăl meu, care a jucat 4 ani la „U”, ce înseamnă spiritul «U» Cluj. Mi-a spus că au fost cei mai frumoși patru ani din cariera lui. Mi-aș dori ca tinerii care termină liceul să urmeze și o facultate”, a declarat Vlad Munteanu,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 19 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°