Tratate ca niște umile servante, mediile publice de la noi au o singură treabă de făcut: să reacționeze prompt, să anticipeze trebuințele stăpânilor, să facă frumos.

Între atâtea incendii politice și sociale de stins, cazul televiziunii publice a rămas marginal. Că­ruța TVR s-a răsturnat pe neprevăzute și s-au vărsat din ea mai întâi Claudiu Săftoiu, sur­prins cu demisia în dinți la par­lament, apoi în­treaga gar­ni­tură a Consiliului de Ad­mi­nis­trație, care credea că scapă da­că pleacă Săftoiu, aflat ori­cum în dizgrație. Cine crede că dizgrația s-ar datora lipsei de performanță a televiziunii publice, haosului și de­grin­go­ladei vizibile în programe nu înțelege cinismul politic. Tra­ta­te ca niște umile servante, mediile publice de la noi au o singură treabă de făcut: să re­acționeze prompt, să anticipeze trebuințele stă­pânilor, să facă frumos. A, și mai e ceva: să nu fie scandal. Fiindcă politicienilor noștri, mai ales celor cocoțați la vârful puterii useliste, le dis­place zarva din jurul instituțiilor din subordine și se descotorosesc degrabă de clienții politici incapabili să țină liniște. Concedierile co­lec­ti­ve, după criterii suspecte, care au îndepărtat aproape 700 de oameni, dar nu și pe cei inu­tili sau nepricepuți sau responsabili mana­ge­rial, nu puteau asigura liniștea.

După scandalul protocolului cu Ministerul Agri­culturii și după ce a făcut-o de oaie cu re­lansarea canalului TVR 3, cu Pufulica pe verde și colinde antisemite, după controversata lici­tație pentru 140 de autoturisme cu vreo 5 mi­li­oane de euro și după un contract de achi­ziție film negociat pe sub masă cu PROROM pentru alte 3,6 milioane de euro, după se­mi­eșecul TVR Moldova, Săftoiu s-a dat demn și a fluturat o de­misie „de onoare“ cu două minute înainte de a fi demis, invocând lipsa modificărilor le­gislative și a capitolelor de bu­get și declarând pompos că „