Municipiul Bucureşti ar putea adera la Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa - o mişcare globală aflată sub jurisdicţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii -, potrivit unui proiect care va fi discutat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Conform raportului de specialitate, la elaborarea proiectului s-a avut în vedere "Strategia pentru Sănătate 2020", adoptată în septembrie 2012 de 53 de state europene, membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Proiectul a fost iniţiat şi ca urmare a invitaţiei primite de la membrii Biroului OMS din Copenhaga cu care primarul general Sorin Oprescu s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai, când a discutat aspecte legate de sistemele de sănătate şi contribuţia acestora la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
Cu această ocazie, directorul Direcţiei pentru Politici si Guvernare în Domeniul Sănătăţii şi Bunăstării, Agis Tsouros, i-a adresat primarului Capitalei invitaţia de a aduce Bucureştiul în Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa (European Healthy Cities Network), reţea care cuprinde 30 de ţări europene, cu peste 1.400 de autorităţii locale membre, dintre care 90 sunt oraşe mari şi capitale.
Pentru a adera la Reţea, comunităţile locale trebuie să demonstreze că îndeplinesc criteriile specificate de OMS şi să prezinte "Profilul de Oraş" pe criteriul Sănătăţii populaţiei şi un Plan de Dezvoltare ca Oraş Sănătos.
Municipiul Bucureşti ar putea adera la Reţeaua Oraşelor Sănătoase din Europa - o mişcare globală aflată sub jurisdicţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii -, potrivit unui proiect care va fi discutat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Conform raportului de specialitate, la elaborarea proiectului s-a avut în vedere "Strategia pentru Sănătate 2020", adoptată în septembrie 2012 de 53 de state europene,