Parlamentarii clujeni ai puterii recunosc că problemele în USL „se acutizează“, iar dialogul „scârţâie“ tot mai tare.
După ce marţea trecută şi-au votat superimunitatea, astăzi reprezentanţii puterii au pus din nou pe ordinea de zi a şedinţei de plen Legea amnistierii. La propunerea preşedintelui Camerei deputaţilor, Valeriu Zgonea, aceasta a fost însă retrimisă la Comisia Juridică.
Chiar dacă mai este timp de dezbatere, liberalii au precizat că nu o vor vota. Legea amnistierii a fost de altfel motivul pentru care cei doi lideri USL şi-au aruncat, luni, cuvinte grele unul altuia, generând o nouă criză în Uniune.
Un alt gest care şi marţi i-a infuriat pe liberali a fost boicotul PSD la votul privind numirea lui Rareş Bogdan la şefia TVR. Aceasta, în ciuda faptului că PNL a sprijinit propunerea PSD la CCR, acuză acum liberalii. Liberalii: USL se autodistruge
Liberalii clujeni sunt nemulţumiţi de faptul că PSD nu sprijină proiectele PNL şi recunosc că problemele în USL se acutizează. „PNL îşi menţine poziţia în ceea ce priveşte această lege a amnistierii, nu o vom vota. Este inoportună, am putea crea impresia că legea i-ar putea favoriza pe unii dintre noi. În ce priveşte votul la numirea şefului TVR, PSD a lipsit, a boicotat, deşi noi am sprijinit propunerea lor la CCR. Din păcate, problemele în USL se acutizează, practic ne autodistrugem, ca proiect USL.Este nevoie să stabilim noi metode de comunicare“, a declarat deputatul PNL Elena Uioreanu. Social democraţii cer „mai multă înţelepciune!”
Şi social democraţii clujeni consideră că declaraţiile liderilor USL au „zgâlţâit“ Uniunea în ultima perioadă. „Cred că nu s-a analizat suficient de bine această lege, nu se încalcă nicio regulă UE. Liberalii vor avea acum ocazia şi timp la dispoziţie să vadă despre ce este vorba, eu cred că se va ajunge la stabilirea unui echilibru. În ce priveşte declaraţ