Fostul selecţioner Anghel Iordănescu, încântat de evoluţia lui Gheorghe Hagi în meciul caritabil Grecia - România, a declarat că fostul decar al echipei naţionale, acum în vârstă de 48 de ani, "s-a însurat cu fotbalul", informează Mediafax. "Pe noi ne-a încântat Hagi. El trăieşte numai pentru fotbal. Să mă ierte doamna Hagi, dar eu cred că Hagi s-a însurat cu fotbalul şi nu o să se despartă de fotbal", a spus Iordănescu, astăzi, pe Aeroportul "Henri Coandă", la întoarcerea din Grecia.
"Generalul" a menţionat că selecţionata condusă de el a dorit să câştige partida de luni seara pentru a lua revanşa după barajul de calificare la CM-2014, pierdut de România în faţa Greciei. "A fost un meci între două mari echipe, un joc pus în slujba unor copii. Dar le-am spus grecilor când ne-am dus la Salonic, că noi am venit să îi batem pentru a ne lua revanşa de la meciul primelor reprezentative. A fost însă prea mare diferenţă între vârsta jucătorilor noştri şi a celor greci. Dar chiar dacă s-a simţit asta şi parcă terenul se mărea pentru ei, s-a văzut că jucătorii noştri şi-au menţinut calităţile tehnice ", a explicat fostul selecţioner.
Anghel Iordănescu, numit, ieri, director tehnic al FRF, a fost antrenorul echipei naţionale a României construită în jurul "Generaţiei de Aur", care a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul caritabil susţinut la Salonic în compania unei selecţionate a Greciei, compusă în mare parte din fotbalişti care au câştigat Campionatul European din 2004.
Golul României a fost marcat de Bratu '88, în timp ce pentru greci a înscris Haristeas '40. Meciul s-a disputat ieri seară, la Salonic, la iniţiativa fotbalistului grec Theodoras Zagorakis.
Din lotul României au făcut parte foşti jucători precum Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Dan Petrescu, Bogdan Stelea, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, Iosif Rotar