Specializarea materiale de construcţii de la Colegiul Tehnic “Petru Poni” a fost scoasă din oferta de şcolarizare, pentru că nu atrăgea elevii, fiind înlocuită cu clase de comerţ. La “Danubiana” se doreşte revenirea la o specializare pe filieră teoretică, matematică – informatică. Cele mai multe licee au propus planuri de şcolarizare mai mari decât anul trecut.
Conducerile celor mai multe dintre liceele romaşcane speră ca, în viitorul an şcolar, să poată atrage mai mulţi boboci decât în toamna lui 2013. Proiectele planurilor de şcolarizare propuse pentru viitorul an şcolar prevăd, la multe dintre licee, mai multe clase a IX-a decât în acest an şcolar, în condiţiile în care populaţia şcolară este aproape constantă. Cei care vizează extinderea planului mizează în primul rând pe introducerea unor specializări noi.
La Colegiul Tehnic “Danubiana”, proiectul prevede realizarea a zece clase a IX-a, în condiţiile în care, din cele nouă clase propuse anul trecut, s-au realizat, după mari emoţii, doar opt. Printre cele zece clase, una este pe filieră teoretică, conducerea dorind să înfiinţeze şi o clasă de matematică – informatică. Celelalte clase sunt împărţite pe următoarele specializări: industrie textilă – o clasă, mecanică – o clasă, protecţia mediului – o clasă, economic – o clasă, alimentaţie publică – o clasă, turism – o clasă şi industrie alimentară – trei clase. “Consider că tradiţia şi potenţialul Colegiului Tehnic «Danubiana», împreună cu o bună campanie de informare, pot atrage elevi, astfel încât să realizăm cele zece clase propuse. Clasa de matematică – informatică nu este o noutate pentru liceul nostru, această specializare a mai fost în şcoală cu câţiva ani în urmă şi cred că va atrage şi acum elevi buni, aşa cum ne dorim”, a spus profesorul Ilie Boloca, directorul Colegiului Tehnic “Danubiana”.
Și la Colegiul Tehnic “Petru Poni” sunt în pr