Nu am crezut că lucrurile vor ajunge până aici, gândindu-mă la Direcţia pentru Protecţia Copilului. Pur şi simplu nu credeam că în 2013 se pot întâmpla astfel de lucruri. Am reînceput să scriu despre calvarul fetiţelor în taberele din Italia, tocmai pentru că este vorba de nişte copii. Am sperat că lucrurile se vor rezolva cu rapiditate şi înţelepciune, în interesul superior al copiilor. Ce vorbe mari?

Am ajuns să fiu târât prin săli şi birouri pentru a renunţa la texte, pentru a şterge orice urmă a unor lucruri care nu ar trebui să se întâmple niciunui copil, nici măcar celor ai nimănui.

Am continuat să scriu deoarece mi se pare strigător la cer! Aşa au început să vină oameni din Direcţie să îmi spună, una-alta. Nu au dovezi, dar îi cred. Povestesc despre lucruri foarte grave. Povestesc cum se fură, cum se fac afaceri, cum se storc bani negri din DGASPC. Te cruceşti. Ce afaceri necurate în locuri în care trebuie să munceşti pentru a scoate profitul oneros?

Aici la Direcţie e boierie. Cine să te caute la dosare, la rezultate, la nenorocirile care se întâmplă prin Direcţie. Nu are cine. Cerberul este la post. Adică… Am putea vorbi despre ajutoarele care vin în Direcţie, cum sunt direcţionate, selecţionate, cum se vând unele şi altele, cum există magazin în care se duc unele şi altele. Putem vorbi de prejudiciile cauzate de managementul lui Boitor şi ştiinţa lui Dumuţa. O grămadă de bani ce trebuie returnaţi. Putem vorbi de copii care sunt bătuţi fără să fie cineva vinovat. Această Direcţie susţine că are rezultate pozitive, dar dacă intri în culise te sperii. Nu se poate ca o astfel de situaţie să mai fie acceptată.

Problema copiilor din tabere este foarte gravă, dar problemele economice sunt şi mai grave. Sunt oameni care cunosc toate acestea. Le este frică. Cred că îşi vor pierde serviciul. Pe undeva îi înţeleg. @N