”De ce există atei”, m-a întrebat un tanăr, evident convins deja că Dumnezeu există? El s-a arătat uluit pentru că găsise un site pe Internet, un site al ateilor, care numără peste cincinzeci de mii de membri și așa o mulțime de atei i s-a părut ceva înfricoșător. Dar asta-i ca și cum te-ai întreba ” de ce există lei, tigri, broaște țestoase și alte ființe stranii pe langă oameni, căprioare, porumbei și flori și, dacă te-ai apuca să numeri lighioanele, ai pica într-o stare de deziluzie, căci existența lor te-ar trimite în propria ta îndoială cu privire la existența lui Dumnezeu. Acum aș putea să spun că nu există atei, ci peste cincizeci de mii de îndrăgostiți de Dumnezeu. De ce? Osho explică strălucit, amuzant chiar, că ateii sunt îndrăgostiți de Dumnezeu, fără să știe asta. ”Inamicii se iubesc, altfel de ce le-ar păsa unul de celălalt? Ateul e obsedat, fascinat de Dumnezeu, el își petrece întreaga viață în încercarea de a dovedi că Dumnezeu nu există. Efortul lui arată o teamă profundă că Dumnezeu îl cheamă. Și că, dacă există Dumnezeu, el nu poate rămane același. Este ca un călugăr care merge pe stradă cu ochii întredeschiși ca nu cumva să vadă vreo femeie. El își spune în permanență; nu există femei. Totul este maya, o iluzie, este doar un vis. Dar, de ce această disperare de a dovedi că nu există un obiect al iubirii”?

Interesantă explicație, iată; ateismul, ca o manifestare a fricii de Dumnezeu, a fricii de schimbare și asta-i tot o formă de iubire sau, mai bine spus, o formă în care mintea este atrasă către iubire cu ajutorul propriei frici. E un fel în care îți iubești dușmanul, dar nu știi asta. E un fel în care ești obsedat de femei tocmai pentru că le negi existența. E un fel în care sfarșești prin a te gandi permanent la ceea ce nu vrei, încercand cu disperare să dovedești că nu există. Aici e o problemă a minții omenești, greu de înțeles tocma