Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul și arhitecții nu sunt de acord cu mutarea Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean în centrul orașului, în fostul Leagăn de copii

Publicat in Alba24, marți 17 decembrie 2013 ·

Propunerea Consiliului Județean Alba, de a muta Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Alba în clădirea fostului Leagăn de copii din centrul orașului Alba Iulia nu a fost primită cu entuziasm de către primarul Mircea Hava și grupul de arhitecți de la Serviciul de urbanism și disciplină în construcții, de la Primărie. Aceștia susțin că transformarea imobilului, monument arhitectural, într-o secție de psihiatrie nu este compatibilă cu caracterul zonei.

În ședința de Consiliu Local de marți, 17 decembrie, s-a discutat din nou căutarea unei soluții pentru mutarea secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Alba din locația pe care o ocupă în prezent, unde în viitor se va construi un teatru.

Managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă, prezentă la ședință, le-a adresat din nou consilierilor rugămintea de a nu discrimina pacienții cu afecțiuni psihice și de oferi această clădire secției. Primarul și grupul de arhitecți și-au exprimat dezacordul, din motiv că funcțiunea nu este potrivită pentru centrul orașului. Mai mult, clădirea fostului Leagăn de copii din Alba Iulia este monument arhitectural interbelic, iar pentru funcționalizarea ei ar fi nevoie de modificări considerabile, inclusiv supraetajare.

Propunerea a fost făcută primaa dată în luna martie de către Consiliul Județean. Citiți și:Proiect în ședința de CJ: Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Alba se mută în fostul sediu al Direcției pentru Protecția Copilului

Nota de informare trimisă Consiliului Local de către arhitectul șef al municipiului, Hedviga Călin, cu privire la realizarea investiției „Reparații capitale pentru amenajare Secția de Psihiatrie, Spitalul Județean Alba”:

„Ca urmare a cererii adresate de Consiliul Județean Alba pentru Spitalul Județean de Urgență Alba, s-a eliberat Certificatul de urbanism nr. 1131/01.11.2013 având ca scop amenajarea imobilului amplasat în

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°