Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţia "Ana şi Copiii" vrea să facă un Centru de Excelenţă în Educaţie pentru copiii din medii vulnerabile

Publicat in Mediafax, marți 17 decembrie 2013 ·

Asociaţia "Ana şi Copiii" organizează miercuri, la Palatul Cesianu Racoviţă, un eveniment special destinat strângerii de fonduri pentru construirea "Centrului de Excelenţă în Educaţie" pentru 100 de copii din medii sociale vulnerabile.

Evenimentul, intitulat Santa's Cocktail, va începe la ora 18.30, iar maestru de ceremonii va fi Lucian Mîndruţă.

Participanţii vor putea admira şi licita obiecte cu tematică de Crăciun şi se vor putea implica direct în educaţia copiilor din medii sociale vulnerabile. De asemenea, va avea loc şi o tombolă.

La eveniment vor lua cuvântul reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai UPS România şi ai Fundaţiei Post Privatizare. Sunt invitaţi, de asemenea, reprezentanţi ai companiilor din diverse domenii de activitate, jurnalişti, persoane publice şi vedete, reprezentanţi ai altor ONG-uri.

Companiile care sprijină acest eveniment sunt: Consiergo, Dacia, Nissa, The Flower Society, Maguay, Corporate Baskets, Grecu&Lawyers, MD Architecure&Design, Nautic Line, Mama Cozonacilor, Porphyras şi LuxuryGifts.

Asociaţia "Ana şi Copiii" este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială, cât şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.

Asociaţia "Ana si Copiii" are ca scop creearea, susţinerea şi dezvoltarea de servicii comunitare, de ajutorare pentru copii, adolescenţi şi tineri, precum şi pentru familiile acestora.

În prezent, Asociaţia ajută 302 copii din familii provenite din medii sociale vulnerabile, în trei mari proiecte: Centrul de zi "Ana şi Copiii" unde 50 de copii benefic

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 9 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°