Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde sunt credibilitatea şi obiectivitatea CNA?

Publicat in Reporter Virtual, marți 17 decembrie 2013 ·

Într-o scrisoare deschisă către parlament, Narcisa Iorga, membru CNA, solicită senatorilor şi deputaţilor un raport special legat de credibilitatea şi obiectivitatea instituţiei pentru care lucrează. În continuare aveţi mesajul adresat celor două camere. “Astazi am transmis senatorilor si...

Într-o scrisoare deschisă către parlament, Narcisa Iorga, membru CNA, solicită senatorilor şi deputaţilor un raport special legat de credibilitatea şi obiectivitatea instituţiei pentru care lucrează. În continuare aveţi mesajul adresat celor două camere. “Astazi am transmis senatorilor si deputatilor, membri ai Comisiilor pentru cultura, arta si mijloace de informare in masa o solicitare de a realiza un raport special de activitate a CNA cu privire la obiectivitatea si credibilitatea CNA. Va reamintesc ca la data de 10 decembrie, in sedinta CNA, am solicitat presedintelui CNA sa faca public precizari cu privire la: 1. acordarea premiilor unor radiodifuzori in numele CNA, dar fara acordul ori decizia CNA; nu am primit niciun punct de vedere nici din partea presedintelui CNA, nici din partea celorlalti cinci membri participanti la decernarea premiilor 2. incalcarea Codului etic de catre Radu Calin Cristea Aceste doua chestiuni au fost mentionate si printre motivele pentru care alaturi de Valentin Jucan am solicitat public vineri, 13 decembrie, ca presedintele CNA sa-si prezinte demisia. Atasat, aveti integral solicitarea remisa parlamentarilor din comisiile de cultura. Mă văd nevoită să reiau comunicarea cu domniile lor prin acest mod epistolar la puțin timp după precedenta scrisoare pe care am semnat-o alături de alți doi membri ai CNA și care s-a referit la Protocolul de cooperare semnat de Președintele-Director General al SRTv  Claudiu Săftoiu cu Ministrul Agriculturii. Îmi exprim speranța să nu fie altfel interpretat acest gest al meu decât ca unică modalitate de a semnala

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 58 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum o ora
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 4 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 4 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°