Se împlinesc 24 de ani de la zilele fierbinţi din decembrie 1989, atunci când românii şi-au luat propria soartă în mâini şi au răsturnat regimul totalitar care ne-a îngrădit grav dreptul la opinie, conştiinţă, libertate sau libera circulaţie.

Se cuvine să rememorăm cu respect şi plecăciune jertfa sutelor de eroi care au trecut în nefiinţă în urmă cu 24 de ani, pentru ca românii să scape de dictatură şi să poată oferi un viitor european, democratic şi civilizat copiilor noştri.

Îmi exprim gratitudinea faţă de poporul român, artizanul acelor zile sângeroase din decembrie 1989, pe nedrept uitate acum. Consider că autorităţile ar trebui să instituie în semn de respect pentru iluziile irosite ale românilor tăcerea meditativă, această modalitate de comemorare fiind preferabilă larmei, nepăsării şi ipocriziei festiviste manifestate an de an în zilele omagierii revoluţiei române.

Asemănarea izbitoare dintre viaţa românilor şi viaţa celor mai mulţi dintre revoluţionari, care trăiesc astăzi într-o mizerie materială cruntă, este dramatică. Sunt de condamnat acele autorităţi postdecembriste care i-au aservit pe revoluţionari, la fel ca şi pe cei mai mulţi dintre români, divizându-i după un principiu machiavelic extrem de eficient. Sper că această agonie a dezbinării, care se manifestă în rândurile organizaţiilor de revoluţionari, dar şi în rândul majorităţii românilor, să ia sfârşit cât mai repede, iar acei revoluţionari cărora li s-au limitat sau chiar eliminat privilegiile să fie repuşi în drepturi.

Un contemporan spunea admirabil despre Revoluţia Română că a fost miracolul unei tardive mântuiri, iar făptuitorii ei au scăpat poporul român de ridicol şi grotesc. Dezaprob atitudinea acelor conducători, needucaţi pentru standardele europene, care practică dezbinarea socială, politică şi culturală doar pentru propriul exerciţiu de imagine. În semn de respe