Îi plângem în aceste zile pe eroii din decembrie 1989. Să nu uităm însă de eroii zilelor noastre, ca să nu cădem în greşeala de a ne preţui valorile doar după ce nu mai sunt, un păcat de neiertat de care ne cam facem vinovaţi. Cine sunt eroii zilelor noastre? Iată câţiva despre care ştiu eu şi vă rog să mi-i spuneţi şi voi pe alţii de care aveţi cunoştinţă. Iată o listă cu ”eroi” care s-ar simţi jenaţi să le spunem aşa, pentru că trăiesc printre noi şi nu au conştiinţa faptului că ar face ceva deosebit. Din punctul lor de vedere, îşi fac doar datoria. Din punctul meu de vedere, sunt exemple de urmat şi icoane vii ale românismului dus la cote de martiriu. O să încep cu părintele Boian Alexandrovici, sufletul românilor din Valea Timocului (Serbia). Acest Om şi Român a fost arestat pentru că a construit o biserică nepermisă de către statul sârb. A primit ameninţări cu moartea, dar, după cum a mărturisit, viaţa lui e în mâna lui Dumnezeu şi nimic nu îl va opri să-şi facă ceea ce el numeşte datorie: să menţină identitatea românească într-o zonă urgisită unde a face slujbe în limba română reprezintă la propriu un act de eroism, pentru că se soldează cu anchete la securitatea sârbă. Într-o vreme în care suntem inundaţi cu vedete sclipicioase, a venit vremea să ne amintim cine ne sunt eroii. Dacă nu-i recunoaştem şi nu-i respectăm, înseamnă că nu-i merităm. Într-o situaţie similară sunt profesorii de limba română din Transnistria, anchetaţi de curând chiar în incinta Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol. Vina lor? Faptul că predau în limba română şi duc astfel mai departe neamul românesc într-o zonă supusă barbariei. Cum i-am putea numi pe aceşti oameni, care-şi sacrifică siguranţa şi îşi pun viaţa la bătaie pentru neamul lor? Ştiu că sintagma ”erou” e compromisă, ca şi expresiile care fac referire la patriotism, naţionalism, iubire de ţară sau dragoste de neam. Dar oamen