Cu ocazia votării bugetului. După cum se ştie, încercând să şicaneze la maximum Guvernul şi profitând de slăbiciunea USL, preşedintele Traian Băsescu va întoarce Legea bugetului, refuzâd să o semneze, abia la sfârşitul anului.
Este un gest fără precedent în istoria României. Dar nu şi primul de acest fel săvârşit de Băsescu. Aşadar, Parlamentul se va reuni pe 30 decembrie pentru a mai aproba o dată Legea bugetului. Dar dacă legea nu va fi aprobată? Atunci Guvernul cade. Moment care va marca obştescul sfârşit al USL. În interiorul USL, nemulţumirile de ambele părţi, PSD şi PNL, dau în clocot. Pentru prima dată, într-un mod cât se poate de explicit, liderii celor două partide afirmă că nu mai au încredere unul în altul, că între ei nu mai există nici un fel de relaţii de prietenie şi vorbesc, în mod clar, despre posibilitatea unei ruperi a Alianţei în timp scurt. Traian Băsescu nu a făcut decât să toarne gaz peste foc cu şiretenia bunecunoscută, dublată şi de o vastă experienţă politică, şi nu mai puţin de cunoaşterea profundă a tipurilor de reacţii pe care le au cei doi principali protagonişti, Ponta şi Antonescu.
Dar USL se compune din încă două formaţiuni politice. UNPR, care joacă extrem de disciplinat alături de Victor Ponta şi ai cărui parlamentari fac parte din grupurile PSD de la Senat şi Cameră şi PC. Partidul Conservator are o situaţie mai specială. În sensul că, de mai mult timp, s-a desprins în mod explicit din parteneriatul cu PNL şi din sfera de influenţă a acestui partid.
Situaţia Partidului Conservator merită o paranteză specială. Deşi a pornit la drum la pachet şi în parteneriat cu PNL, PC a trecut cu arme şi bagaje în subordinea PSD. Pentru ca această înţelegere, de dată relativ recentă, să fie pecetluită, Partidul Conservator va participa împreună cu PSD la alegerile europarlamentare, având rezervat şi garantat un loc pe l