Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germanii vor să angajeze asistente medicale

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Fundația „Samariter Stiftung“ din Germania, din zona Tubingen, prin intermediul Serviciului EURES al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, caută în România asistente medicale. Germanii au nevoie de cinci asistente medicale începătoare, care vor face cursuri de limba germană în Tubingen. Fundația este membră în Federația Diaconiei și dispune de peste 30 de case de sănătate/aziluri în care locuiesc fie persoane în vârstă, fie persoane cu un anumit handicap fizic sau psihic. Responsabilitățile vor fi distribuite în funcție de calificare și de nivelul de cunoaștere al limbii germane. Până la dobândirea cunoștințelor de limba germană necesare recunoașterii calificării în Germania, persoanele selectate vor primi un salariu brut de 2.077 de euro pe lună (1.400 de euro net pe lună) și vor fi încadrate ca ajutor în îngrijire.

Se asigură cazarea

în primul an

Aceeași fundație are nevoie de încă cinci asistente medicale care să aibă calificarea încheiată ca asistent medical și experiență în domeniul medical. Salariul va fi de 1.600 de euro net pe lună, cheltuielile de transport atât în România pentru interviu, cât și transportul în Germania vor fi suportate de reprezentantul angajatorului, Asociația Internațională pentru Tineret (Verein fur Internationale Jugendarbeit-VIJ) Stuttgart. „În primul an, este asigurată cazarea, după aceea se acordă sprijin în găsirea unei locuințe de închiriat, în funcție de locul de muncă. Se acordă consiliere în limba română ca sprijin de integrare în primul an, se oferă șansa unei perfecționări profesionale. Contractele de muncă se vor încheia pe perioadă nedeterminată. Gorjencele interesate pot depune CV-urile până la sfârșitul lunii ianuarie. Se transmite CV-ul model Europass în limba germană Lebenslauf, cu fotografie, însoțit de copia certificatului, diplomei de calificare, dovada desfășurării activității în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului de tenis de la Rabat cu tânăra australiancă Maya Joint

Adevarul acum 32 minute
Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului WTA 250 de la Rabat în fața australiencei Maya Joint, scor 6-3, 6-2. Românca rămâne fără titlu în circuitul WTA, în timp ce adversara sa, în vârstă de doar 19 ani, bifează primul trofeu al carierei.

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 35 minute
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum o ora
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Palestinieni forțați să fie scuturi umane de armata israeliană în Gaza. „Nu sunt incidente izolate, ci indicii clare ale unei politici sistematice”

Gandul acum o ora
Mai mulți palestinieni au relatat pentru Associated Press că au fost obligați de armata israeliană să devină scuturi umane în timpul operațiunilor militare din Fâșia Gaza. Palestinieni din Gaza și Cisiordania acuză armata israeliană că i-a forțat să

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 10 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 4 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Doi tineri au fost loviți de fulger. Unul a murit

HotNews acum 4 ore
Doi bărbați aflați la plimbare au fost loviți de fulger, vineri seară, în localitatea Turnu Ruieni, la Piatra Turnului, în Caraș-Severin, potrivit autoritățile. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

19°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

22°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°