Directorul General al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MŢR) Virgil Ştefan Niţulescu declară, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, că o eventuală unificare a instituţiei pe care o conduce cu Muzeul Satului ar elimina din viaţa publică a Capitalei 'un loc de cultură ce are o semnificaţie aparte'.
Scrisoarea deschisă a fost trimisă în contextul în care marţi, după ce liberalul Gigel Ştirbu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii, şeful statului Traian Băsescu l-a sfătuit, în particular, pe acesta, să nu comaseze Muzeul Ţăranului cu Muzeul Satului.
"Am fost informat cu privire la existenţa unui proiect de hotărâre a Guvernului care ar face ca, într-o primă etapă, Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' să treacă în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi imobilul din Şoseaua Kiseleff nr. 3, care adăposteşte Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'. În etapa următoare, din câte am înţeles, ar urma ca, în termen de 90 de zile, Muzeul nostru să fie unificat cu Muzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti', pierzându-şi aşadar, personalitatea juridică, iar toate bunurile culturale care sunt adăpostite în clădirea noastră şi expoziţia permanentă să fie găzduite în imobilul muzeului în aer liber din Parcul Herăstrău", se arată în scrisoarea semnată de Niţulescu.
Acesta reface, pe scurt, în documentul adresat premierului, istoria instituţiei pe care o conduce. 'Muzeul nostru, care a fost înfiinţat în anul 1906, sub patronajul Regelui Carol I (al cărui nume l-a şi purtat, din 1915, până în 1948) a fost găzduit în clădirea în care se află acum, de la bun început. Clădirea, proiectată, iniţial, de arhitectul Nicolae Ghica - Budeşti şi terminată de arhitectul Grigore Ionescu (şi care, acum, e