Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Crăciun, o comedie romantică cu patru actori de cinci stele

Publicat in Romania Libera, marți 17 decembrie 2013 ·

În cinematografe va intra începând de vineri, 20 decembrie, „Burlaci întârziaţi“, o comedioară dulce-amară jucată de unii dintre cei mai mari actori ai lumii: Robert De Niro, Michael Douglas, Morgan Freeman şi Kevin Kline, patru actori de Oscar aflaţi la prima lor întâlnire pe platourile de filmare.

Billy (Michael Douglas), Paddy (Robert De Niro), Archie (Morgan Freeman) şi Sam (Kevin Kline) sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie. Atunci când Billy, burlacul convins al grupului, o cere în sfârşit în căsătorie pe prietena sa, cei patru pleacă spre Las Vegas, hotărâţi să se distreze şi să îşi amintească de vremurile trecute. Ajunşi la destinaţie însă, cei patru îşi dau seama că viaţa i-a schimbat mai mult decât se aşteptau în tinereţe şi sunt nevoiţi să îşi regândească priorităţile.

„Aş fi acceptat rolul şi dacă scenariul ar fi fost cartea de telefon!“

„Într-un fel, nu e ca şi cum ai lucra cu un străin. De-a lungul anilor, ne-am întâlnit, ştim la ce a lucrat fiecare în trecut şi asta e de ajutor”, spune Robert DeNiro, care joacă rolul lui Pad­dy.

La fel de receptiv a fost şi Morgan Freeman, interpretul lui Archie, care a declarat: „Aş fi acceptat rolul şi dacă scenariul ar fi fost cartea de telefon! «Burlaci întârziaţi» mi-a oferit şansa să creez ceva frumos împreună cu idolii mei. E interesant că vieţile ni s-au intersectat de mai multe ori, dar n-am ajuns să lucrăm împreună până acum”.

Pentru Michael Douglas acest proiect s-a tradus într-o experienţă de-a dreptul provocatoare: „Toţi avem un stil aparte. Eram curios să văd cum se vor completa şi m-a bucurat să descopăr un grup cu stiluri variate de interpretare, care s-au pus în valoare reciproc”.

În cinematografe va intra începând de vineri, 20 decembrie, „Burlaci întârziaţi“, o comedioară dulce-amară jucată de unii dintre cei mai mari actori ai lumii: Robert De

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 54 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 42 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 31 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°