Ieri seară, pe scena amplasată pe platoul de marmură din faţa Prefecturii au susţinut un concert de colinde mai multe clase de copii de la patru instituţii şcolare din municipiu. Copiii au avut parte şi de spectatori, în special părinţi şi autorităţi locale, precum viceprimarii municipiului Zalău Daniela Coţa şi Fazakas Nicolae şi administratorul public al municipiului, Radu Nistorescu.
Copiii de la Grădiniţa nr.10, Grădiniţa Creştină David, Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu şi elevii Seminarului Ortodox au uitat de frigul de afară şi au susţinut în faţa spectatorilor un concert de colinde care prevestesc Naşterea Mântuitorului. Prichindeii de la Grădiniţa nr. 10 au colindat şi au recitat poezii fără nicio emoţie, susţinuţi de educatoarele Livia Pleşa şi Angela Ardelean, dar şi de directorul grădiniţei, Florica Fanca. „Grupa prichindeilor, împreună cu educatoarele au venit cu un spectacol de colinde vestind Naşterea Mântuitorului, care se apropie în curând, în cadrul Târgului de Crăciun de pe platoul din faţa prefecturii. Mulţumesc în mod deosebit Primăriei, pentru că ne-a dat această ocazie. Astăzi am devenit mici vedete şi am arătat lumii că suntem copii mari, că am învăţat multe lucruri şi ştim ce înseamnă o sărbătoare religioasă”, ne-a spus Florica Fanca.
Administratorul public Radu Nistorescu ne-a declarat că în fiecare zi vom avea parte de colinde din partea unităţilor şcolare din Zalău, în cadrul Târgului de Crăciun, subliniind că ar fi interesant să fie mai mulţi spectatori. „Avem târgul de Crăciun aici şi ne-am gândit să dăm şi o pată de culoare specifică sărbătorilor, şi astfel am rugat mai multe instituţii şcolare să vină să colinde, iar unele dintre ele au răspuns invitaţiei. De aceea suntem, acum, aici ca să ascultăm în fiecare după-amiază câteva minute de colinde. Şi mâine vor fi câteva şcoli prezente şi cred că ar fi interesant să vină