IAȘI. Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au trimis în judecată 22 de angajați ai Biroului Vamal Albița.
Acuzațiile aduse celor 22 sunt de luare de mită, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, dar și complicitate la trafic de influență. Oamenii legii au menționat că, în perioada mai – octombrie 2013, în calitate de lucrători în cadrul Biroului Vamal Albița, din județul Vaslui, aflați în exercițiul funcțiunii, acuzații s-au asociat în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție în contextul îndeplinirii defectuoase sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu referitoare la controlul vamal asupra persoanelor care desfășurau activități de transport colete spre / dinspre Republica Moldova, precum și a mijloacelor de transport utilizate.
„Ei cereau și primeau sume de bani (între 20 de lei și 300 de euro) în schimbul permiterii tranzitării frontierei de Est. Pentru sumele de bani pretinse, ei efectuau controale vamale formale ale coletelor care erau expediate prin tranzitarea României, din Italia spre destinatari din Republica Moldova sau dinspre Republica Moldova înspre Italia, fără să verifice coletele conform normelor vamale“, a precizat purtătorul de cuvânt al DNA Iași, procurorul Luminița Merișescu.
În urmă cu peste un an, procurorii anticorupție au mai trimis în judecată un lot de lucrători de la Vama Albița, sub aceleași acuzații.
IAȘI. Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au trimis în judecată 22 de angajați ai Biroului Vamal Albița.
Acuzațiile aduse celor 22 sunt de luare de mită, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, dar și complicitate la trafic de influență. Oamenii legii au menționat că, în perioada mai – octombrie 2013, în calitate de lucrători în cadrul Biroului Vamal Albița, din județul Vaslui, aflați în exercițiul funcțiunii, acuzații s-au asociat în scopul comite