Parea ca Romania e locul unde nu se va intampla nimic. In noiembrie avusese loc Congresul al XIV-lea, cu aceleasi apaluze mecanice, cu aceleasi figuri sinistre de roboti in transa, cu aceleasi fraze rostogolite absurd peste cei din sala si peste o tara intreaga precum tot atatia bolovani de noroi. In “New York Times” apareau reportaje entuziaste despre Revolutia de Catifea si caderea Zidului Berlinului, se analiza lovitura de stat de la Sofia. Despre Romania, un analist (sincer nu-i mai tin minte numele) profetiza ca nu sunt de asteptat miscari de revolta, ca regimul controleaza draconic tara si ca Nicolae Ceausescu va reusi sa se sustraga marelui val care matura dictaturile comuniste ca pe niste epave jalnice ale unor vremuri de mult apuse. S-a inselat.

Eram la Toronto pe 16 decembrie pentru o discutie despre un documentar despre mizeria din Romania facut de o echipa a televizunii publice cananadiene (CBC). In timpul discutiei, oroducatorul Oleh Roumek ne-a anuntat ca la Timisoara s-a petrecut explozia. M-au sunat cei la “McNeil-Lehrer NewsHour”, principala emisiune politica a televizunii publice din Statele Unite, am ramas inca o noapte pentru a putea participa la o prima analiza in direct a ceea ce se petrecea in Romania. Am aflat a doua zi despre decizia lui Ceausescu si a clicii sale de a trage in demonstranti. In cateva ore, fara ca cineva sa fi decis acest lucru, fara un stat major revolutionar, fara o ideologie cristalizata, spontan si eroic, timisorenii au infrant pragul fricii si au daramat meterezele psihologice zidite de dictatura. Au fost ucisi oameni la Timisoara, apoi la Bucuresti, Cluj si in alte orase. Ca si la Berlin in iunie 1953, la Poznan si Budapesta in 1956, regimul comunist isi dezvaluia natura criminala. Cei care se pretindeau exponentii poporului erau de fapt o banda de profitori ordinari, parveniti cinici si iresponsabili.