A devenit o tradiţie locală ca, în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, primarul Ionel Stoleru să ofere felicitări tuturor locuitorilor comunei Văleni.
“Localnicii mi-au fost aproape atunci când am avut nevoie de ajutorul lor. Consider că este de datoria mea să trimit, în prag de sărbători, un gând bun fiecărei familii din comună. Fac acest lucru din anul 2005 şi a devenit o mare responsabilitate”, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni. Costurile acţiunii se ridică în acest an la 500 de lei.
Fiecare familie primeşte acasă o felicitare, un calendar şi ultimul număr al ziarului local “Foaia Văleniului”, o publicaţie editată de Grupul de Acţiune Comunitară din Văleni, înfiinţat în anul 2008. “Vreau ca, prin acest gest, să mulţumesc tuturor localnicilor pentru susţinerea lor, pentru participarea la bunul mers al comunităţii şi să-i asigur de tot sprijinul meu, pentru ca toate proiectele comunităţii să-şi găsească, în cele din urmă, rezolvarea”, a spus primarul comunei Văleni.
A devenit o tradiţie locală ca, în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, primarul Ionel Stoleru să ofere felicitări tuturor locuitorilor comunei Văleni.
“Localnicii mi-au fost aproape atunci când am avut nevoie de ajutorul lor. Consider că este de datoria mea să trimit, în prag de sărbători, un gând bun fiecărei familii din comună. Fac acest lucru din anul 2005 şi a devenit o mare responsabilitate”, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni. Costurile acţiunii se ridică în acest an la 500 de lei.
Fiecare familie primeşte acasă o felicitare, un calendar şi ultimul număr al ziarului local “Foaia Văleniului”, o publicaţie editată de Grupul de Acţiune Comunitară din Văleni, înfiinţat în anul 2008. “Vreau ca, prin acest gest, să mulţumesc tuturor localnicilor pentru susţinerea lor, pentru participarea la bunul mers al comunităţii şi să-i asigur de tot spri