Măsurile de prevenire a riscurilor de toxiinfecţii alimentare în perioada Sărbătorilor de Iarnă au fost cuprinse într-o informare a Direcţiei Sanitar-Veterninare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), ce a fost prezentată ieri, în şedinţa Colegiului Prefectural. „În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, în perioada Sărbătorilor de Iarnă se vor întreprinde măsuri suplimentare în special asupra modului în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de porc, precum şi alte produse sau alimente de origine animală şi nonanimală. La nivelul direcţiilor sanitar-veterinare, va fi asigurată permanenţa, va fi afişat programul de lucru, locaţiile de pe raza judeţului unde poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinellei spp. din carnea de porc, precum şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitar veterinare“, precizează Viorel Agud, directorul DSVSA Arad în raportul prezentat Prefecturii.
Deţinătorii animalelor supuse sacrificării vor trebui să prezinte medicului o probă din carne şi crotalia animalului. Comercializarea porcilor din exploataţiile nonprofesionale – gospodăriile populaţiei – se va face numai în târguri de animale, autorizate sanitar-veterinar sau din gospodăria vânzătorului în gospodăria cumpărătorului.
Măsurile de prevenire a riscurilor de toxiinfecţii alimentare în perioada Sărbătorilor de Iarnă au fost cuprinse într-o informare a Direcţiei Sanitar-Veterninare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), ce a fost prezentată ieri, în şedinţa Colegiului Prefectural. „În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, în perioada Sărbătorilor de Iarnă se vor întreprinde măsuri suplimentare în special asupra modului în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de porc, precum şi alte produse sau alimente de or