Sultanul Suleyman il insarcineaza pe boierul Bali sa se ocupe de gasirea sultanei Hatice.
La kilometri distanta, Hatice, plina de rani grave, si lesinata in mijlocul padurii, incepe sa-si revina, se pune pe pcioare insa se deplaseaza cu mare greutate.
Interogat de Bali, seful eunucilor afirma ca a vazut trasura sultanei Hatice iesind din palat, cu o zi in urma.
Declaratia jupanesei Afife prin care afirma ca a a gasit pe culoarele palatului un cercel apartinand sultanei dar si descoperirea oamnilor lui
Bali a trasurii lui Hatice, parasita in padure, nu fac decat sa sporeasca tensiunea de la palat.
Tensiunea ajunge la cote maxime in momentul in care Hatice, complet desfigurata, intra in odaia in care se aflau celelalte sultane, fiicele lor si slujitorii apropiati.
Sultana Hatice isi revine din lesin si, cu primele ei cuvinte rostite, o invinovateste pe Hurrem de starea in care este.
Sultanele potrivnice lui Hurrem isi dau seama ca pedeapsa asupra ei este una singura: condamnarea la moarte.
Suleyman afla de cele spuse de Hatice si pleca degrama spre odaia sefei haremului.
Hurrem neaga insa toate aceste vorbe, turnand indoiala in sufletul sultanului, avand ca dovada actiunile indreptate impotriva sa si declansate din porunca lui Hatice.
Gasirea calfei sultanei Hatice rastoarna complet situatia. Aceasta a declarat ca a plecat de la palat impreuna cu Hatice si ca sultana, in momentul in care caleasca a ajuns in padure, i-a dat bani multi, a eliberat-o din sclavie si i-a poruncit sa plece in tara ei natala si sa o lase singura.
Faptul ca ea a fost arestata de eunuci, in port, in momentul in care dorea sa se imbarce pe o nava care parasea tara, nu a facut decat sa confirme cele spuse.
Suleyman crede cele povestite si ordona ca Hatice sa urmeze un tratament indicat persoanelor cu probleme mintale.
Contesa G
